Tehnica de folosire a aței dentare
-
Pe lângă respectarea tehnicii corespunzătoare de periaj, folosirea aței dentare este o importantă parte a îngrijirii dentare complete. Ața dentară vă permite să eliminați placa și resturile de mâncare de sub nivelul gingiilor și dintre dinți, zone în care o periuță de dinți nu poate ajunge întotdeauna.
-
Acumularea plăcii poate duce la apariția cariilor dentare și a bolilor gingivale, de aceea este important și recomandat să folosim ața dentară zilnic.
-
Pentru a utiliza ața dentară corect, începeți cu aproximativ 18 centimetri de ață, înfășurând cea mai mare parte în jurul fiecărui deget mijlociu, astfel încât să rămână aproximativ 1-2 centimetri de ață.
-
Țineți ața strâns între degetul mare și degetul arătător, glisând-o ușor în sus și în jos între dinți. Pentru a ajunge sub nivelul gingiilor, curbați ușor ața în jurul bazei fiecarui dinte.
-
Pentru a preveni rănirea gingiilor, nu bruscați și nu forțați ața. Utilizați întotdeauna o secțiune curată de ață în timp ce vă deplasați către ceilalți dinți.
-
Când înlăturați ața, puteți utiliza aceeași mișcare înainte și înapoi pentru a trage firul în sus.
-
Există mai multe tipuri de ață disponibile. Consultați medicul pentru a afla ce tip de ață dentară vi se potrivește.